Călătorul
Unde mergi, mă întreabă gândul
Și de ce nu mai aștept
Poate să-i răspundă vântul
Ce cutreieră pământul
Unde am să mă îndrept.
Peste pașii mei se-așterne
Praful unei mari iubiri
Jurămintele eterne rostite prea
devreme
Sunt doar amintiri.
Am să rog pe cer
Să m-ajute el
Să mă vindece de tine.
Amintirea ta
Și speranța mea
Toate plâng închise în mine.
Las în urma mea pe stradă
Banca unde ne-am iubit
N-a fost nimeni să ne vadă
Cine ar fi putut să creadă
Un îndrăgostit.
Astăzi înțeleg ce-nseamnă
Să trăiești neîmplinit
Numai gândul mă îndeamnă
În apus târziu de toamnă
Către infinit.