Accordly

Infinituri

Alexia

Infinituri

Știai că unele răsărituri nu încep cu soarele Când nu e nimeni lângă tine, par mai lungi cu orele Știai că unele cuvinte aprind diminețile Dar nu știai că unele infinituri sunt mai lungi ca altele Cine m-a scris la umbra stelelor Fără să-mi spună adevărul A cui e inima din mine Și cui îi cere ajutorul # Em C Și nu mi ajunge infinitul Ce dacă l-ai cuprins cu brațele Nu, nu-mi ajunge, vreau tot timpul Și vreau și luna, vreau și soarele Unde cad în valuri stelele Mă găsești unde Mi-am pus toate visele Și nu mi-ajunge infinitul Să mai încerc să explic cui am ajuns, că niciodată n-a contat că am plecat Că stelele nu cad, doar se întorc, să împlinească visele cui și-a dorit cu-adevărat Și nu mai poți acum să cazi de unul singur, când e suma celor care te-au crezut pe cuvânt Să mă ierte visele că încă nu dorm noaptea, că șterg lacrimi din oglindă de pe fața cui credeam că sunt Cine m-a scris la umbra stelelor Fără să-mi spună adevărul A cui e inima din mine Și cui îi cere ajutorul # Em C Și nu mi ajunge infinitul Ce dacă l-ai cuprins cu brațele Nu, nu-mi ajunge, vreau tot timpul Și vreau și luna, vreau și soarele Unde cad în valuri stelele Mă găsești unde Mi-am pus toate visele Și nu mi-ajunge infinitul Ochii tăi luceau ca stelele pierdute-n-depărtări Ce miracol să te am iar după atâtea căutări Mii de gânduri luminează lumea-n care m-ai adus Și n-ar ajunge nici măcar infinitul pentru tot ce-ar fi de spus # Em C Și nu mi ajunge infinitul Ce dacă l-ai cuprins cu brațele Nu, nu-mi ajunge, vreau tot timpul Și vreau și luna, vreau și soarele Unde cad în valuri stelele Mă găsești unde Mi-am pus toate visele Mă găsești