Un tigan avea o casa
Maria Tănase
Un tigan avea o casa
Un ţigan avea o casă, mama mea,
doi copilaşi şi-o nevastă -
ţiganca era frumoasă
de-i făcea lumină-n casă,
ţiganu’ cam urâcios,
u-râ-cios şi mofturos…
Mai venea şi noaptea beat, mama mea,
şi-şi bătea nevasta-n cap -
ţiganca s-a supărat,
şi-a luat drumu’ şi-a plecat,
şi-a plecat la Calafat,
c-un boier s-a măritat.
Plânge Leana şi Tincuţa, of of of,
plâng mereu dupã mãicuţa,
ţiganul s-a întristat,
după ţiganc-a plecat,
ani de zile-a colindat
şi-a găsit-o-n Calafat.
Trecând pe lângã o poartã, mama mea,
copilaşii-au chiuit:
uite-o, taică, pe măicuţa,
uite-o colo pe terasă,
uite-o colo pe terasă,
stă cu boierul la masă!
Ţiganca când i-a văzut, mama mea,
tot părul din cap şi-a rupt!
n-a mai vrut nici avuţie,
nici un fel de bogăţie
că s-a-ntors cu ei acasă
şi de-atunci e mai frumoasă.