Pe Coasta (feat. Sergiu Ferat)
B.U.G. Mafia
Pe Coasta (feat. Sergiu Ferat)
Bătaie: JJ JSSJ JSJS | pe fiecare acord.Am - C - Em - F
Aşteptăm să se-ncălzească, s-ajungem pe coastă
Că ne e dor de vară, de-a doua noastră casă
Unde trăieşti de parcă timpul te aşteaptă
Şi muzica nu se opreşte niciodată
Sirenele să danseze iar pe coastă
Piraţii să se-adune la mare, s-o trezească
În fiecare dimineaţă, pe la şapte
Să juri că asta a fost cea mai tare noapte
La ce-o veni, dacă vrei să-i zici aşa
Nu înseamnă că nu-mi pasă, da’ mereu va fi aşa
Oricât ai planifica, viaţa n-o-mblânzeşti
Când ţi-o dă, ţi-o dă rău, nu contează cine eşti
Aşa că vreau să se-ncălzească, să merg pe coastă
Cu ochelari de soare, ochii să lucească
Cu sentiment în adiere de vant
Vreau să admir cele mai frumoase forme de pe pământ
Şi ce rotund tot, asta am în gând
La aproape 40, iubesc ce fac, ce sunt
Sunt mai mult decăt un rapper, n-o-ncerca
Să nu-ţi iei un clişeu, gen Mafia
Da’ se zice că băieţii se maturizează mai târziu
Probabil că-i aşa, uite copilu’ pe viu
Că desfac a mia bere, dau pe mine, asta e
Oprim, ne dăm jos, am ajuns la probe
Avem echipamentu’ pregatit, boxele şi ele
Gata să redea başi, beat-uri, vorbe grele
Zic „Hei,hei“
Sa cadă hainele de pe femei
Aşteptăm să se-ncălzească, s-ajungem pe coastă
Că ne e dor de vară, de-a doua noastră casă
Unde trăieşti de parcă timpul te aşteaptă
Şi muzica nu se opreşte niciodată
Sirenele să danseze iar pe coastă
Piraţii să se-adune la mare, s-o trezească
În fiecare dimineaţă, pe la şapte
Să juri că asta a fost cea mai tare noapte
Orele 16:00, dăm primu’ apel
Cine e cu noi se împraştie-n eter
Pe la terase sau pe plajă, dă-i să meargă
Mafia e din nou la Marea Neagra
Succes în masă, că ne pasă
Aterizează aici, n-o lua pe-o pista falsă
Acum lasă, lasă să ardă lent
Sa ardă lent, să umble la sentiment
Zic indecent, româncele la mare
Parcă-n geamantane au doar crema lor de soare
Eclipseaza dive
Nu sunt de impresionat cu poezii naive
Şi, câteodată, o iau singur pe alee, prin mulţime
Dar mai des mă vezi c-o-ntreagă legiune
Aici suntem întotdeauna ca acasă
Aici, pe coastă, pe Riviera Românească
Aşteptăm să se-ncălzească, s-ajungem pe coastă
Că ne e dor de vară, de-a doua noastră casă
Unde trăieşti de parcă timpul te aşteaptă
Şi muzica nu se opreşte niciodată
Sirenele să danseze iar pe coastă
Piraţii să se-adune la mare, s-o trezească
În fiecare dimineaţă, pe la şapte
Să juri că asta a fost cea mai tare noapte
Chiar şi noaptea, caldura te loveşte-n faţă
Hai să mai combinăm apă de foc cu gheaţă
Cele mai tari fane, cei mai tari fani
Ne-ntâlnim, vară de vară, tradiţie, ani şi ani
Nu, nu, nu stam la V.I.P.
Şi se bat recorduri iar pe casele de pe bar
Că la mare e ca-n Vegas, nu se-ntoarce vorb-acasa
Cât de mult ne-am hidratat, cine cea cântat
La microfon, sub stele, dau să sperii belele
Parc-aş cânta ultima ora-a vieții mele
Să se-audă departe, în zare, peste noapte
Românii au ceva aparte
Nu-i nimic pe lumea asta la fel
Ca viața ce o am în cartier
Poate doar zece mii de voci strigând „Mafia“ tare
În timp ce soarele iese-n fundal din mare