Colindul gutuii
Dulce galbenă gutuie cum şi eu bălai eram
Mi-a pus mama o gutuie ce se coace-ncet la geam
Aş muşca-o dar mă doare mă cuprinde-un fel de jind
Iar acum că trece anul parc-o văd îmbătrânind.
Galbenă gutuie dulce amăruie
Lampă la fereastră toată iarna noastră.
Mama mea n-avea nici globuri nici beteală şi nici stea
Sărbătorile de iarnă cu gutui le-mpodobea
Mi-a pus mama o gutuie în fereastra dinspre drum
şi o văd cum luminează n-am puterea s-o consum.
Parcă are-n ea ceasornic şi al mamei plânset sfânt
Luminează şi se stinge o gutuie pe pământ
Luxul mamei cel mai mare când copii ne mai simţeam
Era pâinea de pe masă şi gutuia de la geam.