Condamnare la toamna
Emeric Imre
Condamnare la toamna
Daca padurea ne condamna
La nostalgie fara rost
E toamna,vara mea,e toamna
Asa cum poate n-am mai fost.
Atatea taine nepatrunse
Ne cad din brate la un semn
Si suntem imbracati in frunze
Si captusiti cu-n fel de lemn
: Nu e toamna cum esti tu,
Viata mea de toamna,nu
Singur sunt pe pamant
Vara decazu...
Mai e in tot un pic de vara
Dar paturi aspre ne-nsotesc
La orice drum mai lung afara
Prin cai de abur nefiresc
Mai am senzatia ca-n toate
Pot fi si altfel decat sunt
Dar muntii-mi pun poveri in spate,
Si simt ca port pe talpi pamant
Avand in vedere ca e prima mea transpunere s-ar putea sa mai fi botezat
aiurea niste acorduri, asa ca imi cer scuze cunoscatorilor, iata schema: