Iubito, vine toamna
Daniel Dumitrescu
Iubito, vine toamna
Capo III
Am E x2
Iubito, vine toamna peste toate,
Bacovia reintră în portrete,
Cad frunze picurând singurătate
Şi tu ai gesturi parcă mai încete.
Şi te iubesc la echinox şi după,
Iubito, vine toamna să decline,
Să macine, să năruie, să rupă
Al lumii apogeu de feminine.
Eu plec s-aştept şi crivăţ şi omături
Dm G C x2
Şi să mă-mbăt la mese singulare,
Cu umbra lui Bacovia alături.
Iubito, vine toamna dinspre munte,
Cu ghilotine şi anestezie,
Tot omul e un snop de amănunte,
Care ameninţă esenţa vie.
Cu hachiţe şi mofturi şi-alte alea,
Îmi eşti pedeapsa, dar îmi eşti şi doamna,
De pomi sinucigaşi se umple valea,
Iubito, te iubesc şi vine toamna.
Natura se închide ca un templu,
Cu lacăte de fosfor şi rugină,
Eu morţii mele te voi da exemplu,
Cât eşti de disperată şi senină.
Iubito, vine toamna până-n oase,
O simt în mâna care ţi se-ntinde,
Priveşte, ies fumuri peste case,
Iubito, după toamne vin colinde.