Cana de ger
Dm x4
Din soioasele căni nu beau vin, beau trecut,
Toată iarna din târg, toată viața de chin,
Tot ce-am fost când erai, toată noaptea de lut,
Tot ce n-am și nu sunt, ce-am pierdut,
Tot ce-am fost când erai, toată noaptea de lut,
Tot ce n-am și nu sunt, ce-am pierdut.
Și nu sunt privitori să mă vadă râzând
Cum golesc din pahar o uitare în plus,
Cum prin trențe-mi curg ani, însă viața s-a dus
Și pe străzi trec iubiri fremătând,
Cum prin trențe-mi curg ani, însă viața s-a dus
Și pe străzi trec iubiri fremătând.
Refren: Ai să vii, (ai să vii), ai să pleci, (ai să pleci), am să mor așteptând
Să mă vindec de noi, (de noi) și de tot, hohotind
Ca un zeu de nimic, ca o iarnă plutind
În orașul cu veri, doar în gând,
Ai să vii, (ai să vii), ai să pleci, (ai să pleci), am să mor.
Sunt hoinarul nebun, ochi de stele mă ning
Și mă dor când adorm pe o bancă de lemn,
Doar prin plâns de viori frigul nopții îl sting
Și din bocetul lui îți fac semn,
Doar prin plâns de viori frigul nopții îl sting
Și din bocetul lui îți fac semn.
Nici nu pot să te vreau prin bodegi fumurii,
Să-ți așezi mâna blând pe-o ruină de om,
Mă îmbat ca să uit că sunt frunza sub pom,
Într-un dans de tăceri brumării,
Mă îmbat ca să uit că sunt frunza sub pom,
Într-un dans de tăceri brumării.
Mi te las să mă uiți, dacă ai amintiri,
Te ucid și te sorb dintr-o cană de ger,
Îmi beau viața cu spini și cu lanțuri de fier
Și iubirile ning pe doi miri,
Îmi beau viața cu spini și cu lanțuri de fier
Și iubirile ning pe doi miri.
Să mă vindec de noi, (de noi) și de tot, hohotind
Ca un zeu de nimic, ca o iarnă plutind
În orașul cu veri, doar în gând,
Ai să vii, (ai să vii), ai să pleci, (ai să pleci), am să mor,
Ai să vii, (ai să vii), ai să pleci, (ai să pleci), am să mor,
Ai să vii, (ai să vii), ai să pleci, (ai să pleci), am să mor.