Ursoaica
Capo I
În mijlocul pădurii un zvon bolnav a curs,
S-a-ntins ca un incendiu, mai aprig ca securea,
Că pentru neamul tragic al puiului de urs
Veni-va vânătoarea spre-a pustii pădurea.
Ursoaica vinovată că a fătat copii,
Cu ochii plini de lacrimi și labele nătânge,
Simțea că nici nu știe încotro ar porni
Și-i mirosea a moarte și-i mirosea a sânge.
De la mamă la pui, de la pui pân’ la mamă,
Nu-i distanța la fel și nici focul pe coamă
De la mamă la pui, de la pui pân’ la mamă.
E mare codrul veșnic și-n el poți să dispari,
Dar nu știi vânătorii pe unde-și află partea,
Că, totuși, cei cu arme în lume sunt cei mari
Și cum arată dânșii, astfel arată moartea.
Amurgul chiar din blana ursoaicei începea
Și-i fiecare arbor o gratie de cușcă,
Înspăimântata mamă cu puii după ea
Se și simțea văzută printr-un trăgaci de pușcă.
Ea a-nceput să sară de grijă-n fața lor,
Să-i apere de moarte, să fugă toți acasă,
I se părea năpraznic și permanent că mor
Și cum sărea prin tufe, ce mamă caraghioasă!
I-au tras un glonț în creier și ea s-a prăbușit
Și i-au luat copiii la circ, să nu-și dea seama,
Că ei, întruna gata de-un jalnic țopăit,
Nu apără nimica, nu seamănă cu mama.
De la mamă la pui, de la pui pân’ la mamă,
Nu-i distanța la fel și nici focul pe coamă
De la mamă la pui, de la pui pân’ la mamă.
Nu-i distanța la fel și nici focul pe coamă
De la mamă la pui, de la pui pân’ la mamă,
Nu-i distanța la fel și nici focul pe coamă
De la mamă la pui, de la pui pân’ la mamă.