Cântec de inimă albastră
Adrian Jacotă
Cântec de inimă albastră
Capo I
Mai ştii cum te strigam pe-atunci,
“Icoană cu picioare lungi”,
Veneai pe râu sau râu erai,
Curgeai în mine până-n Rai.
Cu limba preschimbată-n bici
Vânam pe coapse iepuri mici,
Coseam prin pulpe fân mieriu,
Erai mireasmă, eram viu.
Dar, of, of, of, desiş de ochi,
Acum de mine trag trei popi,
Carnea-mi miroase de pe-acum
A scândurică de salcâm.
Pe când mânzeşte, muşti din cai,
Mie ţărâna-mi spune “hai”,
Mie ulcica-mi zice “blid” x2
Iubire - măr rostogolit.
Mai ştii cum te strigam pe-atunci,
“Icoană cu picioare lungi”,
Veneai pe râu sau râu erai,
Curgeai în mine până-n Rai.