Accordly

Secta celor vii

Maria Gheorghiu

Secta celor vii

Noi suntem blânzi, o sectă parcă vie, Cu-altaru-n zâmbet şi templu-n mirări, Avem profeţi, o sută şi o mie, Dar au ieşit puţin, să-ntemeieze țări. Iubim țărâna și vorbim zăpadă, Facem roți dintr-un abur vechi și uitat, N-am învățat să trăim la grămadă, A muri laolaltă n-am învățat. Întrebări nu mai punem, nu avem cui, Legăm, mai mereu, ce moartea dezleagă Și vedem mai mereu tot ceea ce nuuu-i, Dar cui îi pasă, cui, Cui îi pasă, cuuui? Ne încearcă mereu o lene departe, Întinsă cu ziua pe mesele vii, Cărțile-s goale, destinele sparte, Privirile noastre sunt tot mai pustii. Noi nu înțelegem care e graba, Se tot construiesc, începând de mai an, Mari cimitire, orașe degeaba, Spre niciunde poteci și porturi în van. Întrebări nu mai punem, nu avem cui, Legăm, mai mereu, ce moartea dezleagă Și vedem mai mereu tot ceea ce nuuu-i, Dar cui îi pasă, cui, Cui îi pasă, cuuui, Cui îi pasă, cui îi pasă, Cui îi pasă, cuuui? Noi ținem lumea aproape întreagă, Întrebări nu mai punem, nu avem cui, Legăm, mai mereu, ce moartea dezleagă Și vedem mai mereu tot ceea ce nuuu-i. Privind cu ochii închişi în lumină, Zărim luna pală prin marile porți, Nu facem caz de absența divină Și tragem mereu mântuirea la sorți. Căci noi ne naștem direct în sicrie, În cuiele scurte batem capacul, De-nvie vreunul, prinde a scrie: “Nu-l știe nimeni și nu-l vede veacul”! Întrebări nu mai punem, nu avem cui, Legăm, mai mereu, ce moartea dezleagă Și vedem mai mereu tot ceea ce nuuu-i, Dar cui îi pasă, cui, Cui îi pasă, cuuui? Noi ținem lumea aproape întreagă, Întrebări nu mai punem, nu avem cui, Legăm, mai mereu, ce moartea dezleagă Și vedem mai mereu tot ceea ce nuuu-i.