Ardeal
(suna mai bine-uita)
Și se făcea că prin Ardeal
Umbla de-o vreme Iancu iar,
Trecând îngândurat pe cal
Şi cu pistoalele-n şerpar.
Era tot tânăr și fecior,
Şi-avea pe chip surâsu-i blând.
Şi ochii mistuiți de dor
Arzând pe fața lui de sfânt.
Focuri se-aprind din deal in deal
Şi cerul țării e curat
Când trece noaptea prin Ardeal
Iancu Avram îngîndurat.
El se oprea din când în când,
S-asculte-n noapte nemișcat,
Zbaterea codrilor în vânt
Trecând spre el ca un oftat.
Frunza-i în cale de cădea,
In legănare și alint.
De aur toată se făcea,
Și iarba toată de argint.
Mesteceni, lumânări de foc
Ardeau cu foșnet tremurat,
Să-i fie drumul cu noroc
Si aerul înmiresmat.
Iar moții lui de dor plângând
Din munți bătrâni, din verde plai
Veneau să-l vadă, viu trecand
Pe-al lor de-a pururi tânăr crai.