Floarea lui Sulac
Nicolae Sulac
Floarea lui Sulac
Doina mea în Codru-i scrisă
În stejar pe-o frunzuliță, în stejar pe-o frunzuliță.
N-o citește nimenea
Numai ochii lui mândra, numai ochii lui mândra, măi.
Când se uită ea la mine, măi dorule măi.
Mă dă jos dintr-o privire-
Mă dă jos dintr-o privire, măi dorule, măi.
Verde-i frunza, verde-i iarba
Dacă nu-s tânăr degeaba.
Dar mă’mpac c-un singur gând
Toamna-n Codru vântul bate
Frunza cea uscată-i cade, frunza cea uscată-i cade.
Dar eu singur n-am căzut
Pe mine verde m-au rupt, pe mine verde m-au rupt, măi.
Dintr-o creangă, din copac, măi dorule, măi.
Să nu fiu la mândre drag-
Să nu fiu la mândre drag, măi dorule, măi.
Verde-i frunza, verde-i iarba
Dacă nu-s tânăr degeaba.
Dar mă’mpac c-un singur gând
Când oi fi’n pământ să zac
Nu vreau monument bogat –
Doar un fir de liliac, măi.
Doar un fir de liliac
Să mi-l răsădiți la cap,
Să-l rupă cui’am fost drag, măi.
Și să spună mândra’n sat, măi dorule, măi.
Asta-i floarea lui Sulac,
Care mi-a cântat cu drag, măi dorule, măi.
Verde-i frunza, verde-i iarba
Dacă nu-s tânăr degeaba.
Dar mă’mpac c-un singur gând