La "Sava" făcui clasa întâia
Necunoscut
La "Sava" făcui clasa întâia
La "Sava" făcui clasa-ntâia.
Ţin minte pereţii murdari.
Stam galben şi stors ca lămâia
În banca mâncată de cari.
Am fost promovat câteodată.
De trei ori am fost corijent.
Am fost dat afară din şcoală.
De trei ori am fost repetent!
Zadarnic mă ceartă părinţii,
Eu sunt un elev călător,
şi-n lungul şirag al vieţii
Vreau multe schimbări de decor.
şi vremea pe toate le spală
şi toate durerile trec.
Adio, năpraznică şcoală!
Arunc uniforma şi plec.(Pam-Pam!)