Balada unui greier mic
Mihai Constantinescu
Balada unui greier mic
Peste dealuri zgribulite,
Peste țarini zdrențuite,
A venit așa, deodată,
Toamna cea întunecată.
Lungă, slabă și zăludă,
Botezând natura udă
C-un mănunchi de ciumafai,
Când se scutură de ciudă,
Împrejurul ei departe
Risipește-n evantai
Ploi mărunte,
Frunze moarte,
Stropi de tină,
Guturai.
Și, cum vine de la munte,
Blestemând
Și lăcrimând,
Toți ciulinii de pe vale
Se pitesc prin văgăuni.
Doar pe coastă, la urcuș,
Din căsuța lui de humă
A ieșit un greieruș,
Negru, mic, muiat în tuș
Și pe-aripi pudrat cu brumă.
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii,
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii!”.
”Că puteam și eu s-adun
O grăunță cât de mică,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnică,
Fiindcă nu-mi dă niciodată,
Și-apoi umple lumea toată
Că m-am dus și i-am cerut,
Dar de-acuș,
Dar de-acuș s-a isprăvit!”.
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii,
Cri-cri-cri,
Toamnă gri,
Nu credeam c-o să mai vii!”.