In tren
E larma si trenul sta gata sa plece,
Vagonul se umple de oameni straini.
Mi-e inima strânsa, e sapte si zece,
Ma-ntorc la fereastra si stau ca pe spini.
Da-i, baiete, drumul, ca n-avem rabdare,
E gata, un suier, un repede zvon
Si simt ca se misca cu noi, salutare,
Trec umbre grabite pe lânga vagon.
E clipa când glasul durerilor tace,
Duc mâna la frunte si ochii mi-i strâng
Si-n suflet, deodata, un gol mi se face,
Da-i, baiete drumul, ca-mi vine sa plâng!
Acum, pe de laturi, încep sa ramâna
Semnale, macazuri, vagoane si fum.
Trec umbre de oameni cu steaguri în mâna
Si trenul, navalnic, se-asterne la drum.
Adio, adio, romantica urbe,
Adio, zadarnic si dulce trecut!
Din goana, când trenul se-ndoaie la curbe,
Scot capul afara si lung te salut!
Orasul ramâne sclipind în lumina,
Biserici si case, deodata, apun.
În fata le cade o verde cortina
Si trenul alearga, alearga nebun.
Se schimba decorul, privelisti sure,
Un ses peste care trec umbre de nori,
Un drum singuratic, un colt de padure,
Cu vârfuri uscate si cuiburi de ciori.
În arie larga se-nvârte pamântul
Si fuge-n rotire întregul teren
Pe netede câmpuri ne ducem ca vântul,
Cantoanele albe se uita la cer.